CONCURSURI

31-01-2019

CONCURS REGIONAL „ARMONII DE PRIMĂVARĂ”

În cadrul Proiectului Educativ „Integrare prin cântec și culoare”, inclus în C.A.E.R.I., poziția 2188 / 2019

Organizator:

  • Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Elisabeta Polihroniade”, Vaslui.

Parteneri:

  • Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională;

  • Universitatea București, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației;

  • Parohia “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”;

Locul de desfășurare: Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Elisabeta Polihroniade” ,Vaslui.

Scopul:

  • Stimularea creativității, spiritului de competiție și gustului pentru frumos alcopiilor cu dizabilități, prin activități din sfera art terapiei.

 Obiective specifice:

  • Încurajarea  exprimării spontane și autentice, a spiritului de competiție, stimularea potențialului creativ al elevilor cu dizabilități;

 

  • Valorificarea laturii terapeutice a activităților proiectului prin stimularea elevilor la nivel cognitiv, comportamental, social, emoțional, al comunicării cu și despre sine, al eliberării de tensiuni și emoții negative în vederea integrării sociale;

  • Facilitarea contactului elevilor cu C.E.S. cu partenerii din școlile publice, în spiritul toleranței, al acceptării valorii și unicității fiecărei ființe umane.

 

Descrierea grupului ţintă:

  • ELEVI din învățământul special și special integrat și cadre didactice din învăţământul preuniversitar  implicate în incluziunea elevilor cu C.E.S.

         Concursul se adresează tuturor elevilor din învățământul special și de masă,  din grădinițe și școli  (ciclul primar şi gimnazial) din întreaga ţară şi îşi propune să pună in valoare tehnici de confecţionare a mărţişoarelor şi darurilor oferite mamelor, în prag de primăvară, să stimuleze participarea copiilor la acţiuni comune, să opereze schimbări de atitudine şi mentalitate faţă de copilul cu cerinţe educative speciale, ajutând la integrarea lui socioprofesională. Pot participa copii şi tineri ce se încadrează în următoarele categorii: învăţământ preșcolar, învăţământ primar,  învăţământ liceal şi școli de arte şi meserii.

 

         Înscrierea în concurs se va face până la data de 20 FEBRAURIE 2019, pe baza fişei de înscriere a  cadrului didactic coordonator din şcoala semnatară a acordului de parteneriat.

Fișa de înscriere se  completează electronic și se transmite prin e-mail pe adresa  integrareprinculoare@yahoo.com

CONCURSUL ESTE FĂRĂ TAXĂ DE ÎNSCRIERE

 

Concurs va cuprinde lucrări grupate pe următoarele secțiuni:

I - Mărţişoare

II - Daruri pentru mama

 

        Fiecare cadru didactic poate participa cu maxim 3 lucrări (indiferent de secţiune), pe verso, fiecare lucrare în colţul dreapta jos va avea înscris pe etichetă: titlul lucrării, numele şi prenumele copilului/copiilor, clasa/grupa, îndrumătorul, şcoala, localitatea şi judeţul.

 

Sistemul de jurizare / Juriul va fi compus din:

  • Câte un cadru didactic din învăţământul special primar, gimnazial, liceal.

  • Un reprezentant al CJRAE Vaslui;

  • Un coordonator al proiectului;

  • Un reprezentant al comunităţii locale;

  • Un reprezentant specializat în art terapie din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea București.

 

         Pentru fiecare secţiune de concurs se vor acorda maxim 5 premii, pentru fiecare ciclu de învăţământ. Toţi elevii participanţi vor primi diplome de participare, iar cadrele didactice vor primi diplome pentru îndrumarea elevilor participanţi.

 

CRITERII DE EVALUARE A LUCRĂRILOR:

  • încadrarea în tematică;

  • originalitatea mesajului;

  • expresivitate plastică;

  • diversitatea, corectitudinea tehnicilor de lucru folosite;

  • bogăţia cromatică;

  • diversitatea materialelor folosite.

 

         Lucrările înscrise în concurs vor fi expuse în perioada 1-12 martie 2019 în foaierul Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională.

 

TRIMITEREA LUCRĂRILOR / PRIMIREA DIPLOMELOR:

Expedierea lucrărilor se va face prin poștă pe adresa:

Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „E.Polihroniade”, Strada Filaturii, numărul 1, localitate Vaslui, judeţul Vaslui, cu menţiunea:

PENTRU EXPOZIȚIA CONCURS „Armonii de primăvară”

 

         Pentru eficientizarea comunicării rezultatelor concursului și expedierea diplomelor, vă rugăm ca, odată cu lucrările, să trimiteți un plic autoadresat, având în vedere că participarea la concurs este gratuită.

 

 

PROGRAMUL EXPOZIȚIEI CONCURS „Armonii de primăvară”

  • 15 DECEMBRIE 2018 – lansarea concursului (vezi secțiunea PROIECTE);

  • Până la 20 FEBRUARIE 2019– primirea fișelor de înscriere;

  • Până la 25 FEBRUARIE 2019– primirea parteneriatelor;

  • Până la 25 FEBRUARIE 2019 – primirea lucrărilor;

  • În perioada 5-8 MARTIE 2019 – expoziţia lucrărilor;

  • 10-12 MARTIE 2019 – jurizarea lucrărilor;

  • 14 MARTIE 2019  – premierea lucrărilor;

  • până la data de 25 MARTIE 2019 – trimiterea diplomelor;

EVENIMENTUL VA FI MEDIATIZAT

Regulamentul și fișa de înscriere pot fi descărcate de mai jos.

Pentru orice informaţii, ne puteţi contacta:

Pricope Florina-profesor, f.pricope@yahoo.com, 0753889673

Olariu Raluca-profesor,  raluca_olariu2008@yahoo.com, 0757567463

Amarandei Cătălina Elena-profesor, catalina_elena2005@yahoo.com, 0746140432.

Boghian Carolina Maria, profesor, marcarolina2000@yahoo.com, 0733995644.

29-04-2018

Concursul Național „In memoriam Elisabeta Polihroniade”, ediția a III-a, 2018

          ,,Șahul este pentru toată lumea... Nu trebuie să desconsiderăm o persoană mai modestă sau mai retrasă pentru că nu știm ce potențial are… Nimănui nu-i strică în viață o lecție de șah… În morala fiecăruia ar trebui să se aplice reguli de șah…"             (Elisabeta Polihroniade).

 

            În sala de conferințe a Centrului de Resurse pentru Afaceri Vaslui, în data de 27 aprilie s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a Concursului Național „In memoriam Elisabeta Polihroniade”, dedicată patroanei spirituale a școlii care îi poartă numele, Marea Maestră Internațională de Șah Elisabeta Polihroniade.

            Concursul este activitatea principală din  Proiectul Național „Șahul-o punte între gândire și incluziune”, înscris în Calendarul Activităților Educative MEN, coordonat de profesorii Grigore Doinița, Bondrea Mirela și Mocanu Daniel.

            Au fost urmărite două obiective: valorizarea copilului cu nevoi speciale prin jocul de șah, așa cum și-ar fi dorit iubita doamnă a șahului românesc și mondial și promovarea personalității Elisabetei Polihroniade.

Au participat elevi din învățământul special din 9 județe: Vaslui, Neamț, Iași, Bacău, Suceava, Vrancea, Buzău, Cluj, Galați, dar și elevi din școlile de masă, gimnazii și licee din Vaslui.

           Concursul a fost organizat pe 2 secțiuni, special și învățământ de masă, nivel primar, gimnazial și liceal.

           Au concurat echipe mixte, jocul desfășurându-se în 5 runde, sistem elvețian. Premierea s-a făcut pe echipe, oferindu-se diplome, cupe și medalii pentru locurile I, al II-lea și al III-lea.

Arbitrajul a fost asigurat de jurnalistul Radu Șofran, arbitru internațional, corespondent Radio România, profund impresionat de disciplina sportivă a elevilor participanți (100 de elevi).

S-au acordat 2 premii speciale, nivel gimnazial și liceal, pentru cel mai mare punctaj, echipei de la C.Ș.E.I. „Elisabeta Polihroniade” și celei de la Liceul Tehnologic „Ion Holban” Iași.

             Au participat la festivitatea de deschidere, ca invitați de onoare, președintele Federației Române de Șah, Sorin Iacoban, Stelian Azimioară, vicepreședinte al ACS „Elisabeta Polihroniade” București, Radu Șofran, arbitru internațional. Marele absent al acestei ediții, consecvent și iubit oaspete, a fost președintele A.C.S. „Elisabeta Polihroniade” București, poetul și șahistul Emil-Dănuț Gabăr care împreună cu regina șahului au pus piatra de temelie a noii denumiri a școlii care poartă numele marii maestre. L-am asteptat cu mult promisa carte, lansată la Festivitatea de deschidere a Turneului Regilor, noiembrie 2017, la București, dar activități importante l-au condus spre alte meleaguri.

            Despre istoria șahului în școală și despre rolul Elisabetei Polihroniade în promovarea șahului în rândul copiilor  a vorbit prof. Doinița Grigore care i-a stat alături în ultimii 5 ani ai vieții, atunci când venea cu drag la Vaslui, unde în anul 2014, împreună cu primarul Vasluiului, a inaugurat cea mai mare tablă de șah în aer liber din țară.

 

            A fost, într-adevăr, o sărbătoare a incluziunii, prieteniei, nediscriminării pentru toți copiii din cele 9 județe paticipante. Îi iubim pe toți acești copii care încearcă să schimbe opinii, care luptă pentru autodepășire și care nu au pretenția că sunt Karpov sau Carlsen Magnus.

http://www.vremeanoua.ro/micii-sahisti-au-participat-la-concursul-national-de-sah

28-11-2016

Gala de deschidere a Turneului Regilor - "In Memoriam Elisabeta Polihroniade"

     Flacăra ROMGAZ, aprinsă de patima Elisabetei Polihroniade pentru promovarea șahului nu s-a stins nici după trecerea-i în neființă. Luminând calea regilor șahului mondial de peste mări și continente până la București și Mediaș, reunește și în acest an, de această dată  în memoria Elisabetei Polihroniade, reprezentanții federațiilor de șah și campionii puterilor minții: Hou Yifan(China), campioană mondială en-titre, Vladimir Kramnik, ex-campion mondial al șahului clasic, Anatoly Karpov, multiplu campion mondial, Kirsan Iliumjinov, președinte al FIDE, Nigel Freeman, director executiv al FIDE, Andone Madariaga, președinte Grand Slam, Alexander Kostiev, președinte al Uniunii Internaționale Șahul în Școală, Faik Gasanov, arbitru-șef, Sorin Iacoban, președintele Federației Române de Șah, echipele olimpice de seniori și senioare ale României.

     Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Elisabeta Polihroniade” Vaslui, singura școală din lume care poartă numele marii maestre, a primit invitația specială de participare la Gala de deschidere a Turneului Regilor din data de 26 noiembrie 2016, festivitate care s-a desfășurat la Hotel „Marshal Garden”, în București. Prelungind  din celălalt tărâm valorile pe care le-a concesionat urmașilor de la ACS „Elisabeta Polihroniade” București, iubita noastră doamnă ne-a oferit încă un dar prin ocazia unică de a fi printre marii șahiști ai lumii. Am fost martorii amintirilor și ai lacrimilor, ai regretului, ai promisiunilor, ai cuvintelor și necuvintelor despre regina șahului românesc și mondial. Am ascultat vocea emoționantă a actriței Doina Ghițescu într-un documentar despre istoria turneului și am retrăit istoria unui șah mat în 15 minute, venit din lumea  respectului pentru sportul minții.

     Am plecat cu speranța că, într-o bună zi, vom reveni pe urmele pașilor noștri și ai marilor șahiști pe care i-am simțit alături de noi.

             Prof. Grigore Doinița

             Prof. Bondrea Mirela

             Prof. Prisecaru Lică

             Prof. Mocanu Daniel

             Prof. Soroceanu Ion

             Prof. Grosu Constantin – Președintele Asociației Județene de Șah

 

 

 

http://obiectivvaslui.ro/printre-titanii-sahului-mondial/#more-35391

18-06-2016

Ecoul unui ideal: Campionatul Național Școlar de Șah „Elisabeta Polihroniade” echipe mixte,

ediția a IV-A, Băile-Olănești

     Ambasador al inteligenței românești, Elisabeta Polihroniade a promovat cu asiduitate șahul, atât pentru valențele sale formative, cât și pentru performanță, pentru descoperirea talentelor care să reprezinte țara în competiții naționale și internaționale. În acest context, a luptat 20 de ani pentru introducerea șahului în școli, ca disciplină opțională, a inițiat și organizat competiții importante pentru elevi și pentru regii șahului mondial.

     Persuasivă în slujirea ideilor sale, Elisabeta Polihroniade a lăsat în urmă  o echipă minunată  care continuă ideea șahului pentru toți, a egalității oamenilor în fața tablei de șah, a antrenării copiilor de la sate în jocul inteligenței, în mari competiții județene și naționale.

     Și a mai lăsat in urmă  o școală din Vaslui care îi poartă numele și niște copii care vor să joace șah, în ciuda dizabilității, într-un concurs al egalității șanselor, așa cum i-a învățat Elisabeta Polihroniade…

     „În fond, toți oamenii sunt egali” sunt cuvintele pe care copiii le-au însușit de la Elisabeta Polihroniade și le conferă siguranță atunci când sunt în fața tablei de șah, la competiții locale sau naționale.

     Participarea la Campionatul Național Școlar de Șah „Elisabeta Polihroniade”, echipe mixte, ediția a IV-a, organizat de A.C.S. „Elisabeta Polihroniade” împreună cu Ministerul Educației Naționale, desfășurat la Băile-Olănești, 17-19 iunie 2016 și care a reunit aproximativ 300 de elevi, a răsplătit echipa de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Elisabeta Polihroniade” Vaslui cu un loc bun, al 14-lea, în clasamentul pe echipe, elevii noștri lăsând în urmă multe școli gimnaziale de masă. În clasamentul individual, elevul Ungureanu Ionuț s-a situat pe locul al 6-lea, iar elevul Mustăreț George pe locul al 8-lea, secțiunea gimnaziu.

     Au fost remarcate la copiii noștri spiritul de echipă, disciplina și demnitatea sportivă, fair-play-ul și ținuta festivă.

     Echipa a primit Cupa Campionatului, Diploma de Onoare, medalii și diplome individuale, dar și îmbrățișarea și primirea caldă a organizatorilor care au prelungit, dincolo de neființă, dăruirea iubitei noastre doamne, patroana spirituală a școlii.

     Aceste frumoase rezultate vor avea efect valorizator pe termen lung pentru elevii noștri, într-o lume în care nediscriminarea și toleranța sunt încă segmentare și  declarative.

                                                 

Prof. Doinița Grigore

http://obiectivvaslui.ro/campionatul-national-scolar-de-sah-elisabeta-polihroniade/#more-29664

http://www.ziaruldevaslui.ro/premii-importante-pentru-sahistii-csei-elisabeta-polihroniade-vaslui-la-campionatul-national-scolar-de-sah/

http://estnews.ro/2016/06/23/elevii-centrului-scolar-de-educatie-incluziva-elisabeta-polihroniade-vaslui-au-fost-printre-cei-mai-buni-la-campionatul-national-scolar-de-sah-elisabeta-polihroniade/

10-06-2016

CONCURSUL NAȚIONAL ȘCOLAR DE ȘAH „IN MEMORIAM ELISABETA POLIHRONIADE”

EDIȚIA I, VASLUI

     CONCURSUL NAŢIONAL ŞCOLAR  DE ŞAH „IN MEMORIAM ELISABETA POLIHRONIADE” – echipe mixte, ediţia I  „Şahul este pentru toată lumea” a fost organizat de Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Elisabeta Polihroniade” Vaslui împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, Clubul de Şah „Elisabeta Polihroniade”, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vaslui, cu sprijinul Consiliului Judeţean Vaslui, Primăriei Municipiului Vaslui şi Asociaţiei Judeţene de Şah Vaslui, în data de 11 iunie 2016, în sala de conferințe a Consiliului Județean Vaslui.

 

     Au concurat elevi din învăţământul special şi de masă, băieţi şi fete, clasele I – XII din judeţele  Bacău, Cluj, Galaţi, Iaşi, Neamţ şi Vaslui, cu jocuri desfăşurate în trei runde, în sistem elvețian, arbitrate de prof. Constrantin Grosu, președintele Asociației Județene de Șah Vaslui și de prof. Lică Prisecaru de la C.S.E.I. ,,Elisabeta Polihroniade” Vaslui.

 

     Invitatul de onoare al evenimentului a fost  Emil-Dãnuț Gabãr, presedintele  A.C.S. „Elisabeta Polihroniade” Bucureşti, colaborator apropiat al .reginei șahului.

     Locașul gol de la prezidiu a stârnit emoții și lacrimi printre participanți, fiind primul an în care MMI Elisabeta Polihroniade, patroana spirituală a școlii, a lipsit, dar a lăsat în urmă, la Vaslui, o școală care-i poartă numele, cărțile, medaliile, oameni care au iubit-o și mai ales, așa cum își dorea cel mai mult, copii care să joace șah…

     Activitatea s-a desfășurat pe următoarele secțiuni:

 

  • Deschiderea Concursului Național Școlar de Șah „IN MEMORIAM ELISABETA POLIHRONIADE”

  • Partide de șah disputate la concursul „IN MEMORIAM ELISABETA POLIHRONIADE”

  • Festivitatea de premiere la concursul „IN MEMORIAM ELISABETA POLIHRONIADE”

  • Inaugurarea tablei de șah de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Elisabeta Polihroniade” Vaslui - Vezi galerie

http://estnews.ro/2016/06/15/concurs-national-scolar-de-sah-memoriam-elisabeta-polihroniade-un-real-succes/

http://estnews.ro/2016/06/23/elevii-centrului-scolar-de-educatie-incluziva-elisabeta-polihroniade-vaslui-au-fost-printre-cei-mai-buni-la-campionatul-national-scolar-de-sah-elisabeta-polihroniade/

Concursul Naţional Şcolar de Şah „IN MEMORIAM ELISABETA POLIHRONIADE” Vaslui 2016 - YouTube

http://obiectivvaslui.ro/inca-o-tabla-de-sah-aer-liber/

1 / 2

Please reload

© 2017 by SoftHardExpert. CSEI ”Elisabeta Polihroniade” Vaslui